Cine sunt?
Deseori mă întreb.Niciodata nu-mi ofer același răspuns.Primul răspuns care mă zguduie bine pe scaun, în timp ce scriu cu sete aceste rânduri este acesta. Sunt mama. Sunt o mama care are mai tot timpul sufletul răvășit, mintea strânsă în zăbrelele grijilor și al incertitudinilor, o mama care neîncetat lucrează să-și cultive onestitatea și bunătatea.
Printre rânduri strecor sentimente și trăiri, dorințe și idealuri.De ce sunt aici?!De ce am ales sa scriu în online și am lăsat agenda și stiloul deoparte. Raspunsul e precum un foc care mocnește și se încăpățânează sa nu se stingă.Ca nu mai am spațiu, ca agenda mi-e rupta, ca stiloul e ascuns de teama sa nu fie prins de mâini mici și fasnete, care sa contureze prin linii lungi și dese canapeaua și pereții.
Anii maternității m-au provocat, m-au învățat, m-au încurajat, mi-au dat forță și încredere, mi-au trasat limite, m-au ordonat și m-au transformat în ceea ce sunt astăzi. Omuletii m-au îndemnat sa nu mă opresc din învățare, să-mi caut pasiuni, mi-au dat șansă sa fac o analiza profunda a tuturor trairilor mele și sa găsesc răspunsuri nebănuite.
Odată cu venirea lor pe lume mi-au fost declanșat etape ale propriei copilării.
Toate relicvele emoționale ce le purtam cu greutate pe umeri au început sa capete forme, sa iasă la suprafață, sa mă bântuie și sa mă chinuie. Momentele de epuizare mă încercau și mai tare și zilnic părea ca provocările se tin scai de mine. Cand am ales sa fac o selecție vertiginoasă a tot ceea ce mă înconjura, am ales binele pentru mine.Cand am început sa mă accept cu bune și cu mai putin bune, mintea a intrat într-un proces de vindecare perpetuu.
N-am cautat ajutor, n-am alergat după oameni sa cer îngăduință și timp pentru ascultare.Am ales sa mă cufund în pasiuni uitate sau nedescoperite.Am început stângace sa mă reapropii de cărți, de lectura.L-am întâlnit pe Yalom și-am ajuns să-i citesc o mare parte din cărți, apoi am jonglat și cu alți scriitori.In paralel mi-am luat un DSLR și am început să-mi fotografiez copilul.Am căutat sa descopăr arta fotografiei , lumini, unghiuri , culori, texturi și sa mă joc înfometată cu unelte în Photoshop.Timpul sărăcăcios pe care mi l-am construit printre pânză deasa, țesută strâns cu obligații și îndatoriri fata de casa și fata de familie, m-a ajutat să-mi turez motoarele și sa creez. I-am permis minții sa zburde în fata necunoscutului. Pe un drum prăfuit, bătătorit de șanse, zăream încețoșate niște litere, care păreau desprinse dintr-un puzzle. Inarmandu-ma cu timp și răbdare, am reușit sa descifrez mesajul. Incredere, asta era scris și de asta aveam nevoie.A fost o lupta lunga și anevoioasă sa mă împrietenesc cu increderea. Am însă un motiv puternic care-mi sta în ceafa. Increderea se transmite.O transmit oamenilor cu care relationez și copiilor mei.Imi repet continuu.Fără încredere nu pot merge mai departe.Ea este temelia, ea sta la baza alegerilor mele. Viata îmi depinde de ea.
Ce-am lăsat aici reprezintă o mică parte din lăcașurile sufletului meu.Fiecare lăcaș are propria cheie. Mintea îmi scanează fiecare cheie și o păstrează adânc în camerele neuronale.
Dacă ai ajuns pana aici, ai reușit sa pătrunzi în sufletul meu.
Iti mulțumesc cu pretuire!
Alina
Cuibul Mamei 